Biserica Iancu Vechi - Matasari
Biserica Iancu Vechi Matasari

Numele zonei si al bisericii provine de la Iancu capitan de cazaci, mentionat in aceste parti ale orasului in anul 1752.

BISERICA VECHE a fost construita intre anii 1774-1775 de Dumitru Gheorghe Macelaru, sotia sa Ghita (Gherghina) si preotul Ivan de la biserica Silvestru pe terenul daruit de capitanul Nicolae Petre si mosul acestuia, Frangulea, in zilele domnitorului Alexandru Ipsilanti si ale mitropolitului Grigore al II-lea. In anul 1836, biserica a fost reparata de Pascu Ulieru, iar in anul 1852 a fost invelita si zugravita de Misu Dragu. Cu acel prilej, a fost montata o catapeteasma. In anul 1875, biserica a fost renovata, atunci cand i-au fost construite doua turle la staruinta diaconului Matei Protopopescu de la biserica Zlatari, devenit apoi preot paroh. Biserica a mai fost restaurata in anii 1895 si 1926.

Biserica Iancu Vechi - Matasari

In anul 1881 a fost pictata in stil renascentist de pictorul Gheorghe Ioanid, elev al lui Gh. Tatarascu. Pictura a fost restaurata in anul 1895de catre autor, apoi in anul 1919 de pictorul I. Simionescu, iar intre anii 1948-1951 de pictorul Gh. Teodorescu-Romanati. Biserica avea un plan triconc (treflat), avand lungimea de 21 m, latimea de 6 m si inaltimea de 7 m, cu abside poligonale la exterior si semicirculare la interior, acoperite cu bolti in sfert de sfera. Era zidita din caramida cu o grosime a zidurilor de 60 – 70 cm.

Doua elemente arhitecturale de plan octogonal imbracate cu tabla confereau verticalitate lacasului de cult: turla pe naos, mai ampla, ridicata pe arce si pandantivi si turnul clopotnitei deasupra zonei cafasului din pronaos. Acoperirea navei se facea printr-o bolta semicilindrica, intarita de arce rezemate pe pilastri interiori. O calota semiferica pe pandantivi acoperea zona dintre cafas si turla Pantocratorului. Fatadele erau simple, fara ornamente cu un antablament clasic si pilastri. Lumina patrundea prin ferestre largi, terminate semicircular. Fatada vestica era marcata de un fronton triunghiular, care avea in ax un medalion circular, pictat.

Biserica iancu Vechi Matasari

La una din restaurarile din secolul al XIX-lea, la aceasta fatada a fost adaugat un vestibul inchis in stil baroc. Intrarea cu portalul inalt, terminat semicircular, era flancata de doua panouri – icoane pictate infatisand pe Sfintii Apostoli Petru si Pavel.

Biserica, inconjurata de o gradina cuprinsa intre patru strazi, se incadra bine in situl format din case specifice inceputului de secol XX. Cutremurele din anii 1977, 1986 si 1990 au afectat structura de rezistenta a lacasului de cult, astfel incat a fost imperios necesara consolidarea structurii de rezistenta. in ziua de 4 aprilie 2000, din cauza unei erori de executie a lucrarilor de consolidare a fundatiei, biserica a fost deteriorata iremediabil. Fundatia din zidarie s-a deplasat spre exterior si a distrus aproape in intregime peretele de sud, bolta de acoperis a pronaosului s-a prabusit, turla de lemn de deasupra cafasului s-a rupt, iar balconul de lemn a fost smuls din peretii in care era ancorat. In urma expertizei tehnice realizata de catre reputatul specialist inginer Anatolie Cazacliu, s-a ajuns la concluzia ca biserica nu mai poate fi salvata, ci trebuie demolata si construita una noua. Noul lacas de cult al parohiei Iancu Vechi-Matasari a fost construit intre anii 2004-2008 prin stradania parintelui profesor universitar Constantin Cornitescu, cu sprijinul financiar al Primariei Sectorului 2 si a numerosi credinciosi din parohie.

In anul 2008, a fost dat in folosinta subsolul bisericii, in 2009 s-a montat sistemul de incalzire in pardoseala, iar in 2010 s-au realizat alte lucrari in interior si exterior.

BISERICA NOUA are un volum simplu si echilibrat, cu planul in forma de cruce (lungimea de 28,45 m, latimea de 10,20 m, inaltimea de 14 m si 23,5 m la turla). Este precedata de un pridvor deschis, apoi antepronaos, pronaos, naos cu trei abside semicircular: una centrala pentru Sfantul Altar – incadrata de proscomidiar si diaconicon si doua laterale.

Biserica Iancu Vechi Matasari

Deasupra naosului se inalta turla poligonala a Pantocratorului, iar peste zona cafasului, doua turnuri de plan patrat, cel din dreapta intrarii adapostind scara spiralata de la demisol si pana la incaperea clopotelor de la nivelul superior.

Sistemul constructiv (structura de rezistenta) se compune din stalpi, grinzi si bolti (plansee) din beton armat pe un radier general din acelasi material. Zidaria de inchidere (portanta) este din caramida. Spatiul liturgic este acoperit de o bolta longitudinala in leagan descarcata pe stalpi si o suita de arce dispuse de-a lungul peretilor, iar semicalotele care acopera absidele naosului si Sfantul Altar se racordeaza la aceasta.

Biserica Iancu Vechi Matasari

Intrarea in biserica se face printr-un pridvor boltit, delimitat de trei arcade frontale si cate una laterala; deasupra arcadei mediane este prevazuta o firida in care va fi realizata in mozaic icoana hramului principal, Adormirea Maicii Domnului.

Ramele ferestrelor inguste si inalte se termina cu mici arce in semicerc. Fatadele sunt finisate cu tencuieli in praf de piatra si in similipiatra, la soclu.

La demisol, intins pe toata suprafata constructiei, cu o capacitate de circa 150 de persoane, este amenajat un paraclis. Demisolul este folosit pentru multiple activitati bisericesti, culturale si educationale. Accesul la demisol se face prin doua scari exterioare si una interioara.

Biserica Iancu Vechi Matasari

Dupa doua 235 de ani de la construirea bisericii vechi si aproape 11 ani in care sfintele slujbe au fost oficiate in spatii inadecvate (intr-o baraca metalica pana in 2008 si la demisolul noului lacas de cult in anii 2009 si 2010), la 19 decembrie 2010 noua biserica a fost sfintita cu aghiasma si s-a savarsit prima Sfanta Liturghie. A fost un moment deosebit si un dar de la Dumnezeu pentru comunitatea de credinciosi a parohiei Iancu Vechi-Matasari la sarbatoarea Nasterii Domnului 2010.

In anul 2011, vor incepe lucrarile de pictura ale bisericii, vor fi confectionate noua catapeteasma, iconostase si strane noi si vor fi finalizate ultimele finisaje. De asemenea, vor continua lucarile de construire a Centrului Social Cultural Sf. Mare Mucenic Eustatiu si va incepe amenajarea parcului Gradina Maicii Domnului, ambele situatein curtea bisericii.

Sfantul Eustatie

Particele din moastele Sf. Mare Mucenic Eustatiu sunt pastrate cu mare evlavie si reprezinta comoara de mare pret a bisericii Iancu Vechi-Matasari, care are hramurile Adormirea Maicii Domnului (15 august) si Sfantul Mare Mucenic Eustatiu (20 septembrie).

REFERINTE DESPRE BISERICA IANCU VECHI-MATASARI:

Ionescu Gion, Istoria Bucurestilor, 1899, p. 196;

N. Iorga, Inscriptii din bisericile Romaniei adnotate si publicate, Bucuresti, 1905-1907, pp. 350-3561;

l. Lapedatu, Catagrafia bisericilor bucurestene la 1850, Bucuresti,, 1908, p. 50-51;

Anuar al Administratiei Cassei Bisericii, Bucuresti, 1909, p. 28;

M. Dumitrescu, Istoricul a 40 de biserici din Romania, vol. 3, Bucuresti, 1899-1915, pp. 100-102;

G.D. Florescu, Din vechiul Bucuresti, curti boieresti si hanuri, intre anii 1790-1791, Bucuresti, 1935, pp. 64-65;

N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucuresti, 1961, p. 218.

C. Simionescu, Bucuresti, biserici, manastiri, lacasuri sfinte, 1995, pp. 99.

Galerie imagini