Biserica Iancu Vechi - Matasari
A fost insituita sarbatoarea anuala a Grupului coral VOX COELESTIS

În Duminica Femeii Samarinence, 22 mai 2022, la biserica Iancu-Vechi-Mătăsari din București a fost marcata implinirea a 10 ani de la infiintare a grupului coral mixt VOX COELESTIS al parohiei.

Astfel, la propunerea parintelui paroh, Consiliul parohial a hotărât instituirea sărbătorii grupului coral mixt VOX COELESTIS în Duminica a cincea după sărbătoarea Sfintelor Paști, a femeii Samarinence. 

Cu aceasta ocazie, parintele diac. Marius Oblu a dat citire mesajului parintelui Constantin Stoica intitulat: Misiune și slujirea comunității prin muzică!

Din text:

„Slujirea pastorală și activitatea misionară, educațională și culturală a Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari sunt susținute în mod remarcabil de peste 10 ani de Grupul coral mixt «Vox Coelestis», condus de Răzvan Rădos, licențiat al Universității Naționale de Muzică, secția Dirijat cor academic, și ucenic al maestrului Marin Constantin. Numele grupului coral, «Vox Coelestis», înseamnă voci cerești, îngerești, care aduc pace, puritate, armonie în comunitate și îndeamnă la rugăciune și meditație. Prin cântarea deosebită de la Sfânta Liturghie, concertele de colinde și cele de la hramurile parohiei, Ziua Națională a României, din postul Sfintelor Paști și perioada Sfintei Învieri și alte surprize muzicale, Grupul coral mixt «Vox Coelestis» reprezință un reper important al activității bogate a Parohiei Iancu Vechi-Mătăsari. În numele Consiliului parohial, mulțumim cu prețu­i­re și recunoștință grupului coral mixt pentru sprijinul substanțial oferit în formarea, sporirea și consolidarea unei comunități de cre­din­ță vie, dinamică, unită și educată în spiritul valorilor creștine, al dragostei de Dumnezeu și de semeni”.

Cu acest prilej a fost acordată grupului coral mixt VOX COELESTIS Diploma de Excelență pentru misiunea prin activitatea muzicală în slujba comunității parohiale Iancu Vechi-Mătăsari.

Înfiinţat în anul 2012, grupul coral mixt VOX COELESTIS este format din studenti si absolveni ai Universităţii Naţionale de Muzică şi ai Facultăţii Justinian Patriarhul din Bucureşti. Repertoriul acestei corale este unul bogat şi cuprinde cântări religioase şi lucrări corale din repertoriul românesc şi universal.

Galerie imagini