Biserica Iancu Vechi - Matasari
Pelerinaj la manastiri din judetul Valcea

160 de pelerini de la parohia Iancu Vechi – Matasari in pelerinaj la manastiri din judetul Valcea.

În ziua de 1 Iulie  2017, parohia Iancu Vechi-Mătăsari din Protopopiatul Sectorului 2 Capitală a organizat sub genericul Istorie, cultură, spiritualitate și tradiție un pelerinaj la trei dintre cele mai reprezentative aşezăminte monahale din Arhiepiscopia Râmnicului  mănăstirile Hurezi, Bistrița și Dintr-un lemn. A fost de asemenea vizitat centrul de olărit din comuna Olari din apropierea orașului Hurezi.

La pelerinaj, organizat cu sprijinul Agenţiei de pelerinaje BASILICA TRAVEL a Patriarhiei Române, au participat 160 de membri ai comunităţii parohiale, tineri, adolescenți și copii înscrisi la cele patru programe educaționale ale parohiei. La reușita pelerinajului și-a adus contribuția comunitatea parohială din localitatea vâlceana, Frâncești, care a pregatit masa de prânz pentru cei 160 de pelerini din București.

Pelerinajul, pe lângă semnificaţia duhovnicească şi culturală, a avut şi o importantă dimensiune socială prin participarea gratuită a unor copii şi persoane adulte din familii sărace, care nu au vizitat niciodată mănăstiri sau alte obiective religioase.

Galerie imagini